Ileanda – Liceul Tehnologic ”Ioachim Pop” – Prof. Ioan Mureşan (VIDEO)

Ileanda – Liceul Tehnologic ”Ioachim Pop” – Prof. Ioan Mureşan (VIDEO)

”Una din marile noastre obligaţii este respectul faţă de această ţară, faţă de acest popor, faţă de strămoşii noştri, faţă de tot cea ce s-a creat, este să vorbim o limbă pentru care ei s-au luptat să o facă frumoasă, să o facă bogată, să fie capabilă să exprime nuanţat trăirile celor care o vorbesc!”

Prof. Ioan Mureşan     (6 octombrie 2013)

 

 

 

                                                    Activitatea profesională a domnului profesor Ioan Mureșan

 

Născut la: 27 ianuarie 1945, la Rus, județul Sălaj;
Studii:-VII clase, absolvite la Școala Rus;
-clasele a VIII-a și a IX-a la Liceul ,,Mihai Viteazul” din Turda
-clasele a X-a și a XI-a la Liceul din Ileanda;
-examenul de bacalaureat a fost susținut la Liceul ,,Andrei
Mureșanu” din Dej;
-a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității
,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;
-din septembrie 1970 a predat limba și literatura franceză la Liceul Real-Umanist din Ileanda, județul Sălaj, până la pensionare, la data de 15 iunie 2008.

”În anul 1974 am devenit profesor-metodist al Inspectoratului Școlar. La Brașov, în anul următor am participat la cursuri de perfecționare la specialitatea limba franceză cu profesori din Franța și România, cursuri organizate de Institutul Central de Perfecționare a Personalului Didactic-București. În anul 1975, la Iași am participat la Consfătuirea organizată de Uniunea Sindicatelor din învățământ, știință și cultură-societatea de lingvistică romanică. Am participat la stagiul de perfecționare pentru profesorii străini desfășurat la Universite des Languages et Lettres de Grenoble, Franța(1979). La simpozionul ,,Preocupări și experiențe în școlile sălăjene în vederea întăririi caracterului formativ al procesului de învățământ” am prezentat lucrarea : ,,Îmbogățirea vocabularului elevilor prin lectura suplimentară, extrașcolară dirijată de profesor.’’Din partea Ministerului Educației, în anul 1980 mi s-a acordat titlul de profesor evidențiat. La Șimleul Silvaniei, în anul 1988 în cadrul sesiunii de comunicări științifice, alături de profesori renumiți din întreaga țară, am participat cu lucrarea :,,Tehnici și procedee de predare constrativă a gramaticii limbii franceze.” De-a lungul mai multor ani am fost membru în Comisia Centrală, în calitate de profesor evaluator pentru Olimpiada de limba franceză, faza națională : la Timișoara(1995), la Deva(1996), la Brașov(1997), la Târgu-Jiu(2006), primind și diplomă de excelență, la Galați(2007), obținând diplomă de fidelitate. Pe parcursul altei perioade am fost membru în Comisia Națională, ca profesor evaluator la Olimpiada de limba franceză : la Alba Iulia(2002), la Brăila(2003), la Bacău(2004), la RâvnicuVâlcea(2005). În anii 1999, 2000, 2001 am participat la București la
întrunirile comisiilor naționale în vederea decongestionării programelor de limba franceză la toate toate nivele de învățământ, iar în anul 2002 am fost profesor evaluator pentru manualele de limba franceză-clasa a XII-a.
Activitate extrașcolară:
Pasionat de teatru, am pregătit spectacole cu elevii și adulții, am interpretat roluri în piese de teatru:,,Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, spectacol care a fost regizat de actrița Sili Budu Munteanu, jucat la Zalău, Gherla, Oradea, Câțcău și alte localități din jurul comunei Ileanda. Am instruit echipa de teatru a școlii în piesa:,,De ce a plecat Spiridon?” Cu adulții am pregătit piesa:,,O partidă cu nou-născuți” și piesa:,,Poetul comunal” de Ion Băieșu, piesa prezentată la etapa interzonală a Zilelor Teatrului de Amatori pentru care am primit locul al II-lea. Am facilitat înfrățiri cu localități din Franța, de exemplu: localitatea Dolheni, aparținătoare comunei Ileanda, a fost înfrățită cu localitatea Saint Laurant de Ceris(1990), Ileanda cu localitatea franceză Le Viala du Tarn, au avut loc schimburi culturale, corespondență între elevii români și francezi. Biblioteca liceului a primit cărți de la ambele localități, iar grădinița a primit jucării donate de către copiii din Franța. Un grup de 6 adolescenți, însoțiți de mine am fost invitați în localitatea înfrățită Le Viala du Tarn de către elevii cu care am corespondat, participând acolo la diferite evenimente. Localitățile înfrățite au oferit ajutoare locuitorilor din Dolheni, constând în medicamente și o ambulanță pentru spitalul din comuna Ileanda”.

Profesor, Ioan Mureșan

 

                                                             Imaginea prietenului meu 

 

Traversând curtea liceului cu câteva zile în urmă, totul îmi părea neschimbat, aceleași imobile, terenul de sport, câțiva copaci, cerul parțial acoperit nu-mi mai surâdea ca odinioară. Intru în școală și încerc să urc scările sprijinindu-mă de balustradă. La atingerea brațului său metalic, memoria mea involuntară face să-mi țâșnească în fața ochilor, tânărul profesor de altădată cu catalogul sub braț, însoțit de domnul director, profesorul Petre Dumitru. Ne oprim la etajul al II-lea, clasa a IX-a B al cărei diriginte urma să devin. Acum nu mai îndrăzneam să intru, mă mulțumesc să admir culoarul; în mod cert alți elevi ocupau cele 33 de locuri (30 de fete și 3 băieți), clasă cu profil umanist. Cobor îngândurat, mă opresc în fața copacilor din spatele clădirilor.Foșnetul confuz al frunzișului lor-lăsând să cadă câte o frunză îngălbenită pe gazonul și peluza din spatele sălii de sport-mă avertiza prin această melopee discretă că eternitatea nu e nimic altceva, decât un murmur indiferent al tăcerii. Tăcerea nu mă liniștea. Aș fi vrut să alerg. Nu puteam, mă împiedica bastonul? Nu! Sunt sigur că nu bastonul era un impediment, eram eu cel de acum și doream să mă evit pe mine însumi. Viața e asemenea unei melodii, unor cântece. Ele nu pot fi cântate decât de la început, îndreptându-ne întotdeauna spre sfârșit. Invers e imposibil! În timp ce-l asculți și muzica te fascinează încă, armoniile sale te farmecă, conștientizezi, că, de fapt, te apropii de sfârșit; încerci să prelungești uneori, notele, să repeți refrenul, dar acesta ne face să retrăim ceea ce a fost cântat, interpretat între timp. Un concert îmbătrânește în timp ce-l ascultăm. Începe optimist, plin de exuberanță tinerească, speranță, putere, se maturizează, exprimă vulnerabilități:,, Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor tale. Toate talazurile și valurile tale peste mine au trecut.”(David,psalmul 41, versetul 9 și 10 din Biblie). Apoi,…devine îngândurat și îmbătrânește.
Iată, deci, va trebui să recunoaștem o evidență: că orice melodie are un sfârșit, oricât de încântătoare ar fi, vine un moment când este acoperită de tăcere:,,Tăcerea e mai puternică decât muzica.”(Octavian Paler-Viața pe un peron) Mulți dintre noi ar mai putea spune că îl putem asculta. Nu, nu va mai fi același concert, aceeași melodie sau aceeași muzică. Timpul măsurat în ore, minute, secunde este valabil pentru un orologiu, nu pentru om. Fiecare secundă este diferită de cea precedentă pentru că posedă în ea pe cea anterioară și este încărcată de cea viitoare. Concertul este același, dar tu însuți nu mai ești cel care ai fost, ești mereu altul, ceva mai mult sau mai puțin s-a schimbat în tine însuți.
Mă apropii de poarta pe care am deschis-o de atâtea ori și mă grăbesc să mă îndepărtez, să-mi urmez drumul spre casă, lăsând imaginile acolo unde stimulii le-au făcut să țâșnească în tăcerea atât de încărcată în simbolistica ei profundă, bogată, enigmatică și neiertătoare, solemn sau melancolic să ne amintească de noi înșine, de sentimentele și trăirile pe care le credem demult apuse….

Profesor,
Ioan Mureșan

 

 

 

                                                                    Izvorul din Valea Măgurii

 

Lângă izvorul din Valea Măgurii, iarba crescuse mai mare, frunzele de potbal se răsfățau în tihnă, nestingherite, tot timpul zilei de cei câțiva anini prin frunzele cărora razele soarelui nu reușeau decât parțial să se strecoare, oferindu-le o răcoare binefăcătoare. Pârâul ce-și continua cursul, ocolind izvorul, se pierdea și el printre ierburile ajunse la maturitate, din mijlocul cărora un covor de petale muticolore zâmbeau prin picăturile de rouă, în care se reflectau razele soarelui. Erau perlele unei vechi și îndelungate comuniuni
prin care cerul își trimitea ecouri vizuale asemenea unei oglinzi ce înfățișa un covor de stele. Acest colț de natură se înfățișa ca o pânză ce ascundea atâtea taine, pe care o sensibilitate deosebită, pănă chiar și ochiului obișnuit să descifreze o cromatică plină de sensuri în formele cele mai variate, părea complexă și de nepătruns. T. rămase surprins de această captivitate care-i cuprinse întreaga-i ființă: mirosul de iarbă și florile de câmp de la liziera pădurii, îl timitea departe, chiar foarte departe…cu ani în urmă.
În pantalon scurt cu privirea vie și pătrunzătoare, părul castaniu, acoperindu-i o parte a frunții, purtând în mână ulciorul, un băiețel se apropie de izvorul săpat în malul cu mușchi, protejat de crengile copacilor din jur. Părea că vorbește în șoaptă cu cineva după mișcarea discretă a buzelor. Era doar o iluzie, nu-l însoțea nimeni, poate frica de-a se afla singur. Se oprea din când în când, privind în jur, apoi asculta! Nu auzea decât cântecul greierilor din iarbă. Își întoarse privirea din pădurea din care abia ieșise, dar nu mai auzea nimic. Bătăile de ciocan ale tatălui care-și ascuțea coasa nu se mai auzeau. Era mult mai departe decât își închipuise după ce străbătu pădurea. Bătăile din ce în ce mai precipitate, apropiindu-se de izvor. Iarba era atât de mare și umedă în acea dimineață de august.
T. regăsise izvorul din vale, în deplina-i prospețime, aninii păreau puțin schimbați, aveau, poate, o coroană mai mare, aceeași tăcere întreruptă de cântecul greierilor îi umezise ochii. Privirea îi rămase pătrunzătoare, însă își pierduse expresia vie de odinioară. Liniștea aceasta devenea apăsătoare, nostalgică, fără a-i putea descifra cauza în clipa aceea. Legănarea frunzelor de anin în răcoarea dimineții de vară o observă încercând să descopere câteva puncte din albastrul cerului. Frunzișul aproape compact îi oferea puține șanse și speranță. Trebuia să facă câțiva pași pentru a-și scălda privirea printre razele unui soare matinal ce-și îmbrăca în nuanțe, albastrul unui cer degajat cu verdele crud la pașiștilor și cel întunecat al pădurii. T. constată că pașii pe care dorea să-i facă deveneau nesiguri, se legănau și ei asemenea frunzelor de anin. Un croncănit de corb întrerupe tăcerea; se rotea în cercuri la înălțimi ce depășeau cu mult înălțimea copacilor, apoi cobora fulgerător spre zăvoile protejate de copaci. Îl deranjase prezența, era un habitat al lui sau, poate, ochiul lui atent urmărea vreo pradă. Mă hotărâsem să revin, să traversez pădurea, mă deplasam mai greu cu toate că nu mai aveam ulciorul cu apă, mă sprijineam de bastonul și copacii atât de semeți și indiferenți de prezența mea. Mă apropiam de lizieră, părăseam umbra atât de binefăcătoare pentru acea însorită zi de august. Lumina mă cuprindea din toate părțile, devenea amenințătoare privirii, conferindu-i peisajul atât de neschimbat, aproape sfidător așteptărilor mele. Băiatul cu ulciorul dispăruse, cum de altfel nici iarba nu mai era cosită, alunul își înmulțiseră lăstarii, cei de altădată dispăruse, mulți dintre ei căzuți și uscați erau acoperiți de iarbă, troznind sub picioarele mele. Locul acela era un reper al odihnei-ne oferea răcoarea-adăpostul și locul unde ne lăsam uneltele, mâncarea și apa atât de necesară. Privesc cu atenție în jur, liniștea părea că atinge apogeul, nu auzeam un foșnet cât de confuz, nu simțeam o adiere…, pajiștea în schimb răspândea în jur miresme atât de încărcate de emoții, încât eram pe punctul să strig:,,Am sosit!…Unde ești?” M-am oprit la timp,..am vrut să îmbrățișez alunul, am renunțat, fața îmi era inundată de picături de apă; nu le ștersesem,
le-am lăsat să cadă pe iarbă! Nu știu dacă fruntea sau ochii erau izvorul viu al emoției mele?! M-am aplecat, am luat de la poalele alunului câteva frunze îngălbenite ce urmau să cadă, n-am vrut să-i rup nicio mlădiță-câteva fire lungi de iarbă ce rătăcise printre lăstarii de alun- le-am privit, le-am strâns puternic spre pieptul meu, când deodată aud o voce din vale ce răspândea ecouri. ,,–M-ai stai? Te aștept să vii, e târziu.” Aș fi dorit mult, mult de tot să mai rămân să privesc în profunzime detaliile pajiștilor ce acopereau dealurile din jurul meu atât de frumos configurate! Cobor cu multă atenție, îmi închei cămașa lăsând cele câteva fire de iarbă și frunze de alun ascunse.
,,-De ce ai stat atât?” mă întrebă băiatul care probabil se grăbea să ajungă cu mașina în altă parte. ,,-Te-ai întâlnit cu cineva?” Nu am spus nimic! A trecut ceva timp, apoi a repetat întrebarea:,,-Da, m-am întâlnit”. ,,-Și de ce nu a venit cu tine să-l aduc cu mașina?” ,,-Ah, el nu vine acum, rămâne mai mult timp acolo!” ,,-Poate coboară prin altă parte?” ,,-Poate, i-am răspuns eu absent, întrebărilor sale.” Ne apropiem de casă. Încerc să cobor din mașină; cele câteva mișcări ale mele, lasă să se vadă vârful firelor de iarbă ce le ascunsesem sub cămașă. ,,Vezi că ai iarbă pe tine, ți-ai dat cămașa jos pe un asemenea soare, da, da, nu se face plajă la orele acestea.” Nu am zis nimic, am încheiat și ultimul nasture al cămășii. În dimineața următoare, vocea băiatului mă striga insistent în timp ce eu tocmai mă apropiam de scări. Era în pragul camerei mele. Văzându-mă că mă apropii, mă aștepta, se întoarse spre portretul bunicului, ce atârna pe peretele din față. Mâinile îi erau acoperite de două frunze de alun, iar firele se ridicau până la tâmplele sale, mângâindu-i firele părului său alb ce-i fusese adeseori inundat și scăldat în picături de apă în zilele toride de august. ,,-Nu mi-ai zis nimic, spuse băiatul.
Poate îmi mai ascunzi ceva surprize!” ,,E bine să le descoperi la timpul lor”, m-am gândit eu. Nu știa că albumul de pe birou ascundea și el câteva frunze și fire de iarbă alături de poza mea: băiatul în pantaloni scurți.

Profesor, Ioan Mureșan

8 Răspunsuri pentru “Ileanda – Liceul Tehnologic ”Ioachim Pop” – Prof. Ioan Mureşan (VIDEO)”

  1. Liviu Bora Răspunde

    Da, cunosc inclinarea spre literatura, in special spre scris, doar mi-a fost diriginte .Cele citeva rinduri scrise cu nastalgie, compasiune si respect despre meseria de dascal, poate sa fie inceputul unei ,,lucrari,, scrise de profesorul Ioan Muresan.

  2. Mihaela Dan Răspunde

    In septembrie 1974 un grup de copii timizi, iesiti de sub ,,aripa,, doamnei invatatoare Catalina Pop, asteptau cu emotii trecerea intr-o noua etapa a vietii lor: clasa a V-a. Si au avut privilegiul de a-l avea ca diriginte pe domnul Ioan Muresan. Si-a cunoscut elevii cand erau doar niste pusti si timp de 8 ani le-a calauzit pasii, i-a certat parinteste si s-a bucurat pentru reusitele lor. Am facut parte din acest grup si vreau doar atat sa spun: RESPECT SI RECUNOSTINTA, domnule diriginte.

  3. voichita muresan Răspunde

    ce frumos cand copilaria ajunge la maturitate/o inocenta si luminoasa radacina/e privilegiul si bucuria de a o lua de la capat/felicitari pentru lumina regasita la izvor ,dar mai ales pentru cea din sufletul dumneavoastra.

  4. LIVIU POP Răspunde

    un mare si adevarat OM,un OM cu sufletul inca tanar acesta a fost si este dirigintele nostru domnul Ioan Muresan.Pretuire si Respect.

  5. Dorin Chifor Răspunde

    Cred ca domnul profesor Muresan a avut o contributie majora in educatia noastra , in formarea caracterului fiecarui copil ce i-a fost elev. Un adevarat dascal, un adevarat OM ce merita tot respectul si admiratia noastra. Ii doresc multa sanatate.

Spune o vorbă